De-a lungul timpului, Ioana și Ilie Năstase au avut o relație destul de tumultuoasă, presărată cu numeroase despărțiri și împăcări. Însă acum, la șapte ani de când formează un cuplu, cei doi sunt pe cale să pună capăt mariajului lor. Ioana Năstase a depus recent actele de divorț la Judecătoria Constanța. Mai mult, s-a speculat că decizia acesteia vine după ce o altă femeie s-ar fi băgat la mijloc, însă acum adevărul a ieșit la iveală.
După ce vestea divorțului a fost făcută publică, s-a speculat intens faptul că motivul din spatele acestei decizii ar fi o altă femeie. Totul a pornit de la o fotografie nevinovată, însă pe baza căreia s-au construit numeroase ipoteze false. Dar acum adevărul a fost rostit chiar de femeia din fotografia cu pricina.
(CITEȘTE ȘI: Ilie Năstase divorțează! Ioana a depus actele imediat cum a văzut imaginea)
Așa cum spuneam, Ioana Năstase este hotărâtă să pună cap mariajului cu Ilie Năstase și în data de 17 iunie a depus dosarul de divorț la Judecătoria Constanța. Însă, după această mișcare au apărut mai mult speculații conform cărora decizia divorțului a venit din cauza unei alte femei.
Mai exact, în urmă cu doar câteva zile, cântăreața Jessie Baneș a postat în mediul online o fotografie în care apare alături de Ilie Năstase. Cei doi s-au întâlnit la același eveniment și au făcut o poză împreună. Însă a fost nevoie de doar o imagine pentru ca gurile rele să vorbească și să o acuze pe aceasta că ar fi intervenit între cei doi soți.
Ei bine, după ce a văzut toate aceste speculații, Jessie Baneș a reacționat și a spus adevărul. Aceasta a clarificat situația, a explicat contextul în care a ajuns lângă Ilie Năstase și a spus clar că motivul despărțirii celor doi nu are nicio legătură cu ea.
„Am văzut și eu ce a scris presa și am rămas șocată să văd că cineva a putut crede că eu aș fi motivul divorțului dintre Ioana și Ilie Năstase. Eu nici măcar nu o cunosc pe Ioana Năstase și mi-ar face plăcere să o cunosc. Dar lucrurile sunt cu totul diferite decât le-a prezentat presa până acum. Eu m-am întâlnit cu domnul Ilie Năstase, pe care îl stimez foarte mult fiind o legendă, la un eveniment organizat de un prieten comun. Este vorba despre domnul George Copos care a deschis un restaurant ce îi poartă numele, în hotelul pe care îl deține.
Acolo eram prezentă cu viitorul meu soț, Andrei Gușă, cu care fac nuntă anul acesta, cu socrul meu, Cozmin Gușă, cu Daria Gușă, cumnata mea. La finalul evenimentului ne-am strâns toți la o masă unde am stat și am povestit, am depănat amintiri. A fost o adevărată onoare, am discutat până dimineața, iar la final mi-am permis să fac o poză cu dumnealui pe care am și postat-o. Chiar nu știu ce s-a întâmplat între domnul Năstase și doamna Ioana, și îmi pare rău, dar nu eu am fost mărul discordiei!
Trebuie să recunosc, domnul Năstase este un bărbat bine la vârsta lui. Dacă era o conjunctură în tinerețea lui, nu știu dacă aș fi rezistat, asta desigur, dacă nu eram măritată (râde). Însă nu cred că este cazul să ne jucăm cu astfel de știri pe imaginea unui asemenea campion.
Mai mult, eu și viitorul meu soț ne dorim să îl invităm pe domnul Năstase și pe doamna Ioana la nunta noastră! Noi chiar sperăm să se împace și să își rezolve problemele”, a declarat Jessie Baneș, potrivit click.ro.
De menționat este și faptul că și Ioana Năstase a confirmat acest lucru și a vorbit despre realele motive ale divorțului. Vezi care sunt AICI.
(VEZI ȘI: Ilie Năstase rupe tăcerea după ce Ioana, soția lui, a depus actele de divorț: „Noi suntem…”)