Eliminarea corectă a medicamentelor expirate nu este doar o chestiune de responsabilitate individuală, ci și un act esențial pentru protejarea sănătății publice și a mediului. În contextul noilor reglementări legale, fiecare cetățean are datoria de a se informa și de a respecta procedurile corecte, potrivit CSID.
O modificare legislativă adoptată la finalul anului trecut impune sancțiuni dure pentru cetățenii care aruncă medicamentele expirate la gunoiul menajer. Potrivit noii reglementări, în vigoare din decembrie 2024, persoanele fizice pot primi o amendă de până la 1.000 de lei pentru nerespectarea modului corect de eliminare a acestor produse periculoase.
Conform articolului 244 alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, modificat recent, medicamentele expirate sau neutilizate provenite de la populație trebuie predate obligatoriu către spitalele publice sau private. Aceste instituții sunt obligate să le primească, în vederea eliminării finale, prin proceduri specializate și ecologic sigure.
AFLĂ AICI CE TREBUIE SĂ FACI CU MEDICAMENTELE EXPIRATE