Episodul care a avut premiera pe 19 aprilie chiar în Sâmbăta Mare este unul încărcat de emoție şi îndemnuri care ne pot călăuzi spre un viitor luminat. Dialogul dintre preotul Nicolae Dascălu, invitatulul jurnalistului Adrian Artene, el însuși absolvent de master în Teologie, aduce în atenţia dumeavoastră înțelesurile profunde ale rugăciunii şi cât de importantă este în orice moment al vieţii noastre.
Părintele Nicolae Dascălu, slujitor cu har al Bisericii Zlatari din inima Capitalei, un om al rugăciunii și al cuvântului înțelept vorbeşte despre astrologie şi superstiții. Dacă sunt sau nu păcate, dacă ne ştirbesc credinţa faţă de Dumnezeu sau nu, aflaţi în următoare rânduri.
Adrian Artene: Iarăși o întrebare care a născut foarte multe păreri. În sensul în care ne întoarcem, facem trei pași în spate dacă plecăm de acasă, plecăm cu dreptul. Acolo, cumva, aceste lucruri ne ciobesc credința în Dumnezeu?
Pentru noi cei de astăzi, de sigur, care încercăm să studiem și chimia, și fizica, și matematica, și biologia, și celelalte științe, și să le punem în relație cu credința noastră, există o complementaritate între știință și religie. Tot ceea ce descoperă oamenii de știință astăzi, sunt legi ale Lui Dumnezeu puse în creație. Vedeți, dacă ar fi să ne referim numai la medicină, sunt atâtea specialități și totuși obiectul de studiu este omul. Omul și savantul, și cercătorul, până la urmă, are același corp și este obiectul de studiu al medicinei. Nu putem spune că absolut toate întrebările sunt rezolvate, dar în același timp, privind la complexitatea organismului uman, doar, nu mai vorbim acum de complexitatea sufletului uman, care e un obiect de studiu cu atât mai nelimitat decât corpul, putem înțelege că oamenii din toate timpurile și din toate locurile au încercat să-și explice într-un fel. Acesta nu este un păcat, că încerci să-ți explici. Și chiar dacă dai o soluție la un anumit moment al istoriei umane și că peste 100 sau 200 de ani, descoperile merg într-un fel.
De exemplu, sunt medici care spun că harta creierului uman este încă la început. Domnul profesor Ciurea, de exemplu, vorbește foarte mult despre complexitatea creierului uman. Și el spune, deci un om, un savant, un cunoscător, deci nu un diletant, un ignorat, spune că, de fapt, regiunile acestea din creier, cunoașterea lor s-a făcut din aproape în aproape și încă sunt foarte multe taine ale creierului uman.
Deci numai o parte din organismul uman. Dar religia vine cumva de sus în jos. Știința merge de jos în sus, de la detaliu la universal.
Teologia și religia merge de la universal la detaliu. Ei bine, noi așa trebuie să vedem toate lucrurile acestea. Și, sigur, atunci când întâlnim situații din acestea de rezolvarea unor probleme sufletești, până la urmă combinate cu probleme trupești, trebuie să mergem spre miezul tainei și acesta noi îl găsim în biserică, în rugăciune. Deci sunt răspunsuri raționale, dar în același timp pentru noi rugăciunea este cel mai bun răspuns.
ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările și ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care îți antrenează mintea și îți hrănește sufletului.
Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.