Cum erau recompensate gimnastele din România pentru performanțele din timpul comunismului. Daniela Silivaș rupe tăcerea: „Pentru fiecare medalie…”

Daniela Silivaș a mărturisit cum erau recompensate gimnastele din România pentru performanțele din timpul comunismului. Multipla campioană olimpică a fost invitata lui Adrian Artene în seria „ALTCEVA CÂNDVA”, unde a făcut o serie de dezvăluiri emoționante.

Adrian Artene: De altfel, aproape de 10 ani, dumneavoastră i-ați întâlnit pentru întâia oară, pentru o perioadă redusă, pe soții Marta și Bela Karolyi.

Daniela Silivaș: Da, am practicat gimnastica cu ei cam șase luni, între cinci și șase luni înainte să încep clasa I. Ei veniseră la Deva și atunci s-a deschis complexul sportiv de gimnastică și școala sportivă, care se numea Numărul 7 Deva. Atunci s-a deschis, în 1978, și atunci am început și eu gimnastica. Și când au venit ei la Deva, au fost la toate grădinițele să vadă un grup de copii, să vadă viitorul gimnasticii cum ar fi. Și am ajuns și eu în grupă la ei pentru câteva luni înainte să încep clasa I.

Adrian Artene: Știm de acum faptul că au părăsit în martie 1981 România și s-au stabilit în Statele Unite. Istoria avea să se repete și în cazul dumneavoastră. După Revoluția din 1989 v-ați stabilit în America, în 1991. Între 1981 și 1991 i-ați mai reîntâlnit pe soții Karolyi?

Daniela Silivaș: I-am reîntâlnit numai o dată, chiar la Olimpiada din 1988. Erau și ei acolo și atunci i-am văzut. Și în 1985 am fost la Cupa Americii și erau și ei acolo cu Mary Lou, chiar după ce câștigase Olimpiada din 1984 și am concurat cu ea și atunci i-am văzut. Dar cum nu aveam voie să vorbim cu nimeni, nu i-am văzut, n-am vorbit cu ei.

Gimnastele erau însoțite de securiști la concursuri

Adrian Artene: Erau proscriși și îmi închipui faptul că vi se interzicea să discutați cu ei, dar aveați și alte reguli extrem de stricte în momentul în care părăseați România pentru un concurs, pentru campionate europene, mondiale, jocuri olimpice?

Daniela Silivaș: Bineînțeles că erau puțin mai stricte pentru noi, pentru că eram copii. Întotdeauna la concursuri aveam securiști lângă noi. Întotdeauna erau doi, trei la fiecare competiție. Nu pot să zic că ne urmăreau, dar întotdeauna erau cu noi. Unde mergeam noi erau și ei.

Adrian Artene: Aveați parte de un instructaj încă de acasă?

Daniela Silivaș: Da, cred că cu toate știam și era totuși puțin mai greu pentru că nu vorbeam engleză, să vorbim cu lumea de afară și știam că, probabil, nu aveam voie să vorbim cu multă lume și stăteam puțin cam unite, numai noi echipa și antrenorii.

Adrian Artene: De altfel vi se permitea să aduceți în țară anumite lucruri. Povesteați dumneavoastră într-un interviu faptul că i-ați adus fratelui un casetofon.

Daniela Silivaș: Oh, da! Asta era mare lucru în anii 80, 84, 85. Am venit cu casetofon acasă, cu videoclipuri, de toate din 1988. Am primit și cred că fratele meu și prietenii au fost mult mai bucuroși pentru cadourile astea decât eu. Pentru că până în 1990 mi-am petrecut copilăria în sala de gimnastică și nu prea am avut timp să mă uit la alte lucruri.

Citește și: Daniela Silivaș rupe tăcerea: De ce s-a retras cu adevărat „Zeița de la Seul” din gimnastică, după un moment istoric la Olimpiadă

Cum erau recompensate gimnastele în timpul comunismului

Adrian Artene: Cum erați recompensată pentru performanțele dumneavoastră de către regimul comunist?

Daniela Silivaș: Nu prea am fost. Știu că am avut premii pentru Olimpiadă. Pentru fiecare medalie s-au dat niște bani și un video sau casetofon. Dar atât. Nu prea mi-aduc aminte de alte premii.
Sau ne primeau când veneam de la un concurs, când am venit de la mondiale, la aeroport cu flori sau la gară, că luam trenul de la București la Deva, dar nu cum este acum.

Citește și: Daniela Silivaș, „copila minune” a gimnasticii românești, vorbește despre … Frica teribilă care a urmărit-o toată viața!