Emisiunea „Drumul spre performanță” a ajuns la episodul 2, prima ediție a emisiunii fiind dedicată natației.
Ideea acestei producții este de a cunoaște promisiunile și viitorul fiecărei discipline sportive în parte.
Acum a venit rândul sportului cu balonul oval, care recent a bifat o reușită deosebită.
Vineri la ora 15.00 în studioul ProSport vine rugbistul Mihai Graure (10 selecții deja), recent calificat la Cupa Mondială din 2027, și Alin Petrache, președintele FR de Rugby.
Naționala României, unde Graure (22 de ani, 185 cm) este printre cei mai tineri jucători, s-a calificat la Cupa Mondială din 2027, după ce a învins Germania (48-10) și Belgia (31-14). Ulterior a pierdut cu Portugalia (6-34).
Pe 1 martie va juca împotriva Georgiei la Tbilisi pentru a juca finala competiției Rugby Europe Championship, eșalonul al doilea al „bătrânului continent”.
„Sportul m-a învățat că, indiferent de greutatea situației, prin răbdare, încredere și dorința poți realiza orice”, spune tânărul rugbist, format la CSOV Pantelimon.
Gazda emisiunii „Drumul spre performanță” este Daniel Nazare, un jurnalist cu o experiență de peste 25 de ani în presa sportivă românească. În acest moment este senior-editor la ProSport.ro și cel mai vechi jurnalist din istoria acestei publicații.
Emisiunea poate fi urmărită live și înregistrat pe canalul de YouTube Prosport.