Gică Popescu se află în prim-plan cu proiectul de succes al fiicei sale, Maria, care lansează o afacere alături de Ianis Hagi, dar în umbra discuțiilor despre noul business se află și un trecut nespus. Fostul căpitan al Barcelonei, cu o viață privată discretă, face aluzie, printre altele, și la o fosta relație, în urma unor acuzații venite chiar din partea fostei „soacre”.
Oana Deselnicu a fost iubita lui Gică Popescu şi soţia lui Gică Craioveanu, ambii doi foști fotbaliști de renume. Fostul căpitan al Barcelonei, Gică Popescu, a spus cum s-au năruit planurile de nuntă cu fata lui Deselnicu, după ce a înregistrat o conversaţie în care Oana s-a plâns bunicii ei chiar de fostul fotbalist.
”Baciu” susține că a trecut peste acest episod, iar acum prioritate este familia!
,,Sunt căsătorit, am doi copii. Credeți că mai vorbesc acum de perioada ce s-a întâmplat înaintea căsătoriei mele? Nu doresc să fac niciun fel de comentariu, Doamne ferește! Au trecut atât de mulți ani încât nici nu mă mai ajută atât de mult memoria să îmi aduc aminte ce s-a întâmplat atunci”, a declarat Gică Popescu pentru CANCAN.RO.
Declarațiile fostului internațional vin după ce Doina Deselnicu, mama Oanei, a mărturisit exclusiv pentru CANCAN.RO că relația Oana-Gică a fost una pasageră și s-a încheiat civilizat. Povestea spusă la un moment dat de Popescu potrivit căreia el a înregistrat-o pe Oana pe o casetă iar vorbele fetei au dus la despărțire nu ar fi fost, așadar, adevărată.
,,Ce prostii, ce prostii! Cu Gică Popescu ne-am despărţit în relaţii… A fost aşa de două săptămâni, nu mai mult. Are familia lui, are casa lui, e problema lui. Minciuni, cum sunt la noi în ţară, bârfe!”, a spus Doina Deselnicu.
Altfel, fostul căpitan al Barcelonei devine secretos când vine vorba de fata lui, Maria. Aceasta își va lansa noul bussines chiar în București, împreună cu Ianis Hagi, însă Gică Popescu susține că este mândru de ambii copii.
,,Nu spun mai multe, pentru că nu am permisiunea ei. Lansarea va fi curând, cred că peste două săptămâni. Atunci o las pe ea să vorbească despre proiectul respectiv. Lansarea va fi în București. Nu îmi place să vorbesc despre proiectele ei. L-a făcut, să vorbească ea!”, a mai spus Gică Popescu.
Ianis Hagi și fiica lui Gică Popescu sunt parteneri de multă vreme iar acum au o nouă afacere cu care speră să dea lovitura. Anterior, cei doi au deschis o firmă de comerț online care le-a adus un profit consistent. De data aceasta, Ianis Hagi și Maria Popescu au lansat un brand de ochelari de soare.
Meciul Barcelona-Real Madrid 4-3 l-a marcat pe fostul căpitan al catalanilor. ,,În momentul când s-a terminat meciul nu m-am mai uitat deloc la fotbal până în momentul de față! După un astfel de meci, e păcat să te uiți la alte meciuri, pentru că s-ar stinge din imaginea de ansamblu pe care o ai după un astfel de meci. Cred că este cel mai frumos El Clasico de până acum. Cred că Barcelona a arătat o putere mentală incredibilă. A revenit din nou de la 0-2 la 4-2″, a spus cel supranumit ,,Baciul”.
Drama ratării Barcelonei a finalei Champions League nu s-a terminat încă pentru fostul internațional, care acuză dur arbitrajul, dar vorbește și despre neșansa catalanilor. ,,Rămân totuși cu supărarea de la semifinala de Liga Campionilor. Barcelona a pierdut nemeritat. Ar fi fost o finală mult mai frumoasă PSG-Barcelona. La Milano, au ratat foarte mult. Yann Sommer a fost într-o zi incredibilă, a fost și puțin ajutor din partea arbitrului pentru că la golul 3 când a egalat Inter a fost sigur fault la Cubarsi. Sunt convins că acolo a fost fault”, a mai spus Gică Popescu.
Citește și: Ianis Hagi, OUT de la naționala României! Ce probleme are fiul lui Gică Hagi
Și pentru că se apropie meciul Austria-România, fostul internațional a evaluat șansele tricolorilor pentru duelul de luna viitoare. ,,Ne prinde meciul acesta puțin cam desculți cu ghilimelele de rigoare. Avem jucători accidentați, jucători care nu joacă la echipele de club. La cei accidentați, mă refer la Drăgușin și la Ianis Hagi, doi jucători care erau titulari. Man nu joacă, Mihăilă este accidentat. Sunt ceva probleme de lot.Eu sunt convins că la experiența pe care o are Mircea Lucescu va găsi formula necesară încât să ne batem de la egal la egal cu Austria. Cred că este un meci de 1X2″, a spus Popescu.
Problemele cele mai mari rămân însă la Constanța, acolo unde Gică Popescu este președinte la Farul. Această echipă se află pe un modest loc 3 în play-out. ,,Nu a fost unul dintre sezoanele bune ale noastre. Am făcut și greșeli, învățăm din greșelile pe care le-am făcut. Eu sunt convins că penmtru anul viitor vom face o planificare mai decisă astfel încât să eliminăm greșelile pe care le-am făcut anul acesta”, a concluzionat președintele echipei antrenate de Gică Hagi.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.