Una dintre „iubitele” lui Andrew Tate spune că acesta aproape că a sufocat-o în timpul unei întâlniri violente în urmă cu două săptămâni, ceea ce a determinat-o să depună o plângere la Poliție.
Bri Stern a depus o plângere prin care îl acuză pe Tate de agresiune sexuală și susține că Andrew a atacat-o pe 11 martie, în timp ce erau cazați la un hotel, potrivit TMZ.
Ea a declarat că Tate a început să o sufoce în timp ce făceau sex. Acesta, spune ea, a devenit prea agresiv și, deși ea l-a implorat să înceteze, el a continuat. Bri spune că Tate ar fi devenit cu atât mai violent cu cât ea îl ruga să înceteze. La un moment dat, tânăra spune că a început să se simtă rău din cauza lipsei de oxigen și aproape a devenit inconștientă.
Bri spune că violența s-a oprit doar atunci când actul sexual s-a încheiat, iar Tate a adormit. Ea povestește că odată ce acesta a adormit, ea a mers la baie, acolo unde a observat că are mai multe vânătăi pe față. În acel moment, ea a decis să meargă la spital, unde medicii au diagnosticat-o cu traumatisme.
Andrew și fratele său Tristan s-au întors în România weekend-ul trecut pentru a merge la Poliție, cei doi fiind sub control judiciar pentru mai multe acuzații, moment în care Bri spune că s-a simit suficient de sigură pentru a merge la Poliție și a depune o plângere împotriva lui Tate.
Femeia a prezentat presei și o serie de capturi de ecran cu mai multe mesaje de la Andrew Tate, în care acesta o amenință că o va agresa.
Sursa citată arată că Stern și Andrew s-au cunoscut în iunie anul trecut, când ea a mers în România pentru un eveniment, la care a participat ca model, și au început o relație. Se pare că Tate a fost agresiv verbal și a amenințat-o în repetate rânduri pe Stern în timpul relației lor, dar presupusul incident de sufocare a fost prima dată când acesta a devenit violent fizic.