Ioana Dichiseanu, fiica regretatului actor Ion Dichiseanu, și-a deschis sufletul într-un interviu exclusiv pentru CANCAN.RO. La patru ani de la decesul marelui artist, aceasta a vorbit cu sinceritate, printre altele, despre locurile dragi tatălui ei, care a știut să vadă frumusețea în orice colț al lumii, despre dragostea pentru călătoriile peste hotare, pe care le consideră un prilej de a crea amintiri neprețuite, dar și despre cum reușește să-i păstreze vie amintirea.
Prezentă la lansarea jurnalului de călătorie al Marinei Almășan, Ioana Dichiseanu a primit ropote de aplauze după ce a cântat muzică fado, o provocare artistică aparte și o cale prin care exprimă emoție și profunzime, departe de superficialitatea pe care o vede în industria muzicală actuală. Cu această ocazie, artista ne-a vorbit și despre pasiunea sa pentru ordine, despre discreția cu care își împlinește proiectele, dar și despre promisiunea pe care și-a făcut-o, aceea de a duce mai departe prin gesturi, prin artă sau prin dragoste, numele tatălui său, care s-a stins în urmă cu patru ani, mai precis pe data de pe 20 mai
CANCAN.RO: În primul rând ai cântat superb acest gen de muzică, fado… Dat fiind faptul că ne aflăm la un eveniment al cărui temă e jurnalul de călătorie, îți plac vacanțele peste hotare?
Ioana Dichiseanu: Le ador. Și tata-mi spunea că un lucru frumos pe lumea asta e acela de a călători. Așa ne creem amintiri și cu ele rămânem în viață.
CANCAN.RO: Care e cea mai frumoasă amintire dintr-o călătorie?
Ioana Dichiseanu: Cred că-n fiecare călătorie am avut amintiri frumoase. Fiecare loc are farmecul lui, fiecare oraș, țară, are un anumit specific pe care trebuie să-l găsești. Dacă știi să vezi frumosul în tot și-n toate reușești. Tot timpul am avut amintiri frumoase, și cu părinții și cu Adi și Anastasia.
CANCAN.RO: Tatălui tău unde-i plăcea să meargă?
Ioana Dichiseanu: Nu cred că avea un loc anume. Iubea Franța, Grecia, Italia, dar și Spania. Oricum prin Europa îi plăcea să călătorească, cu toate că s-a plimbat foarte mult și prin Liban, prin Mexic. A fost un norocos. Eu îi spuneam întotdeauna ce mult mi-aș dori să ajung și eu în locurile pe care le-a frecventat, mai ales datorită profesiei. Dar cred că el era genul de om care reușea să vadă frumusețea în orice.
CANCAN.RO: Ai reușit până la urmă să ajungi și tu în acele locuri?
Ioana Dichiseanu: Parțial. Mai am de văzut Mexicul. Ne propusesem la un moment dat, mai întâi tata cu Adi, și apoi ne-au inclus și pe noi, pentru că ei doi complotau și-și făcuseră planuri să viziteze Amsterdamul, să vadă Buenos Aires și după aceea să aterizeze în Rio de Janeiro.
CANCAN.RO: Ce-ți lipsește de când nu mai e Ion Dichiseanu?
Ioana Dichiseanu: Tot. Îmi lipsește el, felul lui de a fi, cu vocea lui, sfaturile, glumele. Era un optimist incurabil. Indiferent de ce se întâmpla în jurul lui știa să-și păstreze optimismul. Și-mi lipsește el ca fire.
CANCAN.RO: Cum ai ajuns să cânți muzică fado?
Ioana Dichiseanu: Am vrut să fie ceva diferit. Să nu fie atât de ușor. Nu-mi plac lucrurile facile și cred că cele adevărate se construiesc cu mai mult efort. A fost ideea lui Adi ca eu să cânt fado. Mi-a sugerat. Nu mai cântasem niciodată până să-mi spună el. M-am ambitionat și am vrut să arăt că eu pot și să cânt și să pronunț. Și iată că astăzi acest lucru a condus spre ceva senzațional.
CANCAN.RO: Ce proiecte ai în viitorul apropiat?
Ioana Dichiseanu: Am multe, dar sunt genul superstițios care nu prea spune până nu se înfăptuiește. Am anumite planuri, legate de Portugalia și de Franța, dar nu vreau să dezvălui mai multe. Așa am făcut și cu recitalul pe care l-am avut la Casa Amaliei Rodrigues. Nu am spus nimic, până nu am avut concret totul, negru pe alb. Până nu s-a finalizat totul. Apoi am putut fi mândră să anunț.
CANCAN.RO: Am aflat deja că ești superstițioasă. Mai spune-ne altceva, ce nu știe lumea despre tine…
Ioana Dichiseanu: Multe nu știe lumea despre mine… Sunt superstițioasă, țin foarte mult la curățenie, la ordine. Cred că sunt tiranul din casă. Îi pun de fiecare dată, inclusiv pe mama, să facă ordine. Păi dacă ai făcut mizerie, strânge în urma ta! Eu nu fac curățenie de zece ori. Da, eu sunt tiranul curățeniei.
CANCAN.RO: Ai moștenit asta din familie?
Ioana Dichiseanu: Așa era mama. Acum e mai relaxată și-mi spune de fiecare dată, când intru în bucătărie, pentru ziua de curățenie și iau prosoapele, mătura: M-ai înnebuit, lasă-mă că nu am terminat.
CANCAN.RO: Cum ți se pare industria muzicală actuală?
Ioana Dichiseanu: Ușor urâțică. E mult prea superficială. E o industrie, e mult prea comercială. Nu mai există sens, spirit. Mai sunt și unii artiști care încearcă să facă ceva, dar mai răruț.
CANCAN.RO: Obișnuiești să vizionezi și acum momente artistice de-ale tatălui tău?
Ioana Dichiseanu: Nenumărate. Printre preferatele mele sunt piesele lui de teatru. Acestea nu-s difuzate, nu le avem oriunde la îndemână. Și mai pun câte un DVD acasă și le urmărim. Teatrul e mult mai greu decât filmul și mi se pare că necesită mai mult efort și o încărcătură emoțională mai mare din partea artistului.
CANCAN.RO: Cum reușești să-i păstrezi vie amintirea?
Ioana Dichiseanu: Prin tot ceea ce facem, prin tot ceea ce spunem. Vorbim despre el, facem lucruri pentru el, în numele lui. Trebuie să-i păstrăm vie amintirea, pentru că i-am promis. M-a desemnat așa, neoficial. E de la sine înțeles că am această datorie de copil ca eu să duc mai departe numele lui, atât cât pot.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.