Anunț de ultimă oră pentru elevii din România. Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat acordarea unui ajutor de 250 de lei pentru persoanele vulnerabile și 500 de lei pentru elevi. Iată care este categoria de români care va beneficia de acești bani.
În urma unei vizite la Bruxelles, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, anunță alocarea unui fond de 1,2 miliarde de euro pentru suplimentare sprijinului pentru persoanele defavorizate din România.
Te-ar putea interesa: Pensii mai mari din aprilie 2025! Cine sunt seniorii care vor încasa mai mulți bani
Este vorba despre două investiții esențiale pentru România: sprijin crescut pentru persoanele defavorizate și investiții în educația orientată spre piața muncii, potrivit anunțului făcut de Marcel Boloș, ministurl Investițiilor și Proiectelor Europene. Aceste măsuri urmează să fie realizate prin realocarea economiilor provenite din execuția financiară a proiectelor finanțate.
„1,2 miliarde de euro, direcţionaţi acolo unde este nevoie – sprijin pentru cei vulnerabili şi educaţie conectată la piaţa muncii. Colaborarea strânsă cu doamna Roxana Mînzatu, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, se traduce pentru noi în soluţii concrete pentru români.
Am discutat astăzi la Bruxelles două iniţiative esenţiale pentru România: suplimentarea sprijinului pentru persoanele defavorizate şi investiţii în educaţia orientată spre piaţa muncii”, a scris, marţis eară, pe Facebook, ministrul Marcel Boloş.
Marcel Boloș a mai declarat că următorul pas este adoptarea Programului Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021 – 2027, astfel încât resursele europene să acopere integral o serie de nevoi urgente:
Te-ar putea interesa: Categoria de pensionari din România care vor primi 375 lei în plus la pensie. Pe ce dată vor intra banii
De asemenea, Marcel Boloș anunță începerea pregătirilor pentru implementarea programului STEP (Platforma Tehnologiei Strategice din Europa) în cadrul Programului Educației și Ocupare (PEO), pentru care a fost aprobată relocarea a 600 de milioane de euro.
„Discuţiile vor continua la nivel tehnic, pentru ca în final să reuşim ca prin program să oferim următoarele:
Relansarea Innotech Student: Acordarea de sprijin de până la 200.000 de euro pentru absolvenţii care doresc să îşi dezvolte propriile afaceri.
O curriculă universitară adaptată cerinţelor pieţei muncii, în special în domeniile tehnologice şi industriale.
Laboratoare de practică în universităţi, pentru ca studenţii să înveţe aplicat, nu doar teoretic.
Incubatoare de afaceri în universităţi, pentru dezvoltarea iniţiativelor studenţilor”, a mai spus ministrul.