Moartea neașteptată a actorului Val Kilmer a șocat pe toată lumea, în special pe organizatorii Festivalului de Film de la Beverly Hills, care se așteptau ca acesta să ia parte la eveniment chiar în momentul în care a fost făcut anunțul cu privire la decesul său.
Nino Simone, fondatorul și președintele festivalului, și-a exprimat șocul miercuri dimineață cu privire la decesul actorului, explicând că abia în weekend reușise să obțină confirmarea prezenței lui Kilmer la eveniment, arată TMZ.
Nino a spus că Val a fost încântat să își facă apariția la festival, dar când a venit timpul pentru sosirea acestuia pe covorul roșu, la ora 19:30, organizatorii încercau să îl contacteze pe șoferul lui Kilmer, moment în care au aflat vestea despre moartea actorului.
CITEȘTE ȘI: CAUZA MORȚII LUI VAL KILMER. ACTORUL DIN „BATMAN” A ÎNCETAT DIN VIAȚĂ LA 65 DE ANI
Este din nou doliu la Hollywood după anunțul morții actorului Val Kilmer. Cunoscut pentru rolurile sale din „Batman Forever”, „Top Gun” sau „The Doors”, actorul a murit la Los Angeles la vârsta de 65 de ani.
Născut în California și pregătit la Juilliard, Kilmer a fost unul dintre cei mai importanți actori de la Hollywood în anii ’90, înainte ca numeroasele conflicte cu regizorii și colegii platou, dar și o serie de eșecuri să-i zguduie cariera. De-a lungul anilor, Kilmer și-a câștigat o reputație de om extrem de temperamental, intens, perfecționist și uneori egoist.
Kilmer a fost diagnosticat cu cancer la gât în 2014 și a trecut prin tratamente de radioterapie și chimioterapie, precum și printr-o traheostomie care i-a schimbat, de altfel, vocea în mod permanent.
Născut în Los Angeles la 31 decembrie 1959, Kilmer a început să joace teatru în liceu și a devenit cel mai tânăr student acceptat în divizia de teatru a faimoasei școli Juilliard din New York.
Cauza decesului a fost pneumonia, a declarat fiica sa, Mercedes Kilmer.